Părintele Serafim Gheorhiu – unul dintre martirii temnițelor comuniste
Părintele Serafim Gheorhiu, cu numele de mirean, Spiru (Spiridon)
Luis-Gheorghiu, s-a născut în Franța la 12 iulie 1908, în familia lui Gheorhe
Luis, comandantul unei nave maritime de cursă lungă. A fost botezat pe
crucișătorul “Amiral Nelson”,
când vasul se afla ancorat într-un port dn Franța[1]. Cănd avea
vârsta de numai 5 ani rămâne orfan de mamă, iar mai târziu, îi moare și tata. A
fost înfiat de către Nicolae Gheorghiu, inginer de nave maritime, un bun
prieten cu căpitanul Luis[2].
În anul 1915, părinții săi adoptivi se stabilesc la Brăila, unde tânărul
Spiridon Luis-Gheorghiu își face studiile preuniversitare. Urmează studiile la
Facultatea de Litere din București, după care activează în calitate de profesor
de franceză la Liceul “Nicolae
Bălcescu” din Brăila, la Seminarul “Sf. Apostol Andrei” din Galați și apoi la
Seminarul Teologic din Chișinău[3].
Avea o convingere profundă în credință și o trăire potrivit Evangheliei,
povățuind și ajutând pe învățăceii săi și pe alții pe calea credinței.
La 1 aprilie 1942 este tuns
în monahism de către Î.P.S Efrem, Locotenent al Arhiepiscopiei Chișinăului,
primind numele de călugărie, Serafim. Iată ce se scria pe paginile Revistei Misionarul
despre acest eveniment: “Într-o atmosferă intimă este tuns în monahism de către
Efrem, locotenent de arhiepiscop în capela Arhiepiscopiei Chișinăului […] Nouă ne-a fost drag tuturor domnul profesor Gheorghiu. El
mărturisește multă cunoștință cărturărească și o adâncă smerenie în fața lui
Dumnezeu […] Ne este cu mult mai aproape acum când îl vom vedea lucrând pe
terenul misionar și multe sperăm de la dânsul. Călugăria ortodoxă îl primește
cu toată dragostea și este mândră de el.”[4] A
fost hirotonit în treapta de ierodiacon și peste câteva luni în treapta de
ieromonah, pe seama capelei Casei Arhierești din Chișinău. Pe parcursul aflării
sale la Chișinău, devine un colaborator fidel al Revistei Misionarul. Iată și
câteva titluri ale materialelor publicate în această revistă: Episcopul Calinic
al Râmnicului[5],
Pentru trezire duhovnicească[6],
Tradiția sfințeniei în Biserica Ortodoxă[7]
ș.a.
În unul dintre materialele sale publicate, părintele Serafim
vine cu un îndemn și către clerici, iată ce scria părintele ieromonah: “Sufletele
nu se câștigă prin pleava vorbelor, ele se cuvine mai întâi, îndelung cerute de
la Tatăl îndurărilor și al luminilor. Preotul care nu se roagă e o
monstruozitate, e ca un ostaș trădător ce-și lasă armele și munițiile și se dă
legat în mâna vrăjmașului. Deci, în primul rând, ni se cuvine o viață lăuntrică
bogată, rugăciune adâncită cât mai multă, citirea Sf. Scripturi și a altor
cărți luminătoare de suflet, ni se cuvin lacrimi și îngenuncheri și atunci vom
vedea cum Harul Dumnezeiesc va străluci în cuvintele noastre, ce se vor face
miezoase și dulci, și vor câștiga soiuri de suflete pentru Hristos și viața
veșnică, nu prin talentul sau iscusința noastră, sau prin cine știe ce virtuți
sau merite personale, ci prin Harul și îndurarea Aceluia care a zis: “Nu voi
M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și V-am rânduit să mergeți și să
aduceți roadă și roada voastră să rămână, pentru că orice veți cere de la Tatăl
în Numele Meu să vă dea.” (Ioan XV, 16)”[8].
Numele părintelui Serafim Gheorghiu îl întâlnim și în
lista predicatorilor de la Biserica Catedrală din Chișinău. A predicat în
Catedrala din Chișinău, în a doua jumătate a anului 1942, la 12 iulie, 4
octombrie și 20 decembrie[9]. Pentru activitate pastorală și misionară
rodnică, la data de 20 decembrie 1942, părintele ieromonah Serafim a fost hirotesit
în treapta de Singhel, iar la 21 ianuarie 1943, în treapta de Protosinghel[10].
Printre cucernicii preoți și clericii monahali care erau
înscriși pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din
Transnistria, era înscris și părintele Serafim Gheorghiu[11].
În perioada 1943-1944, părintele se afla la Mănăstirea de călugări Bolșoi
Fontan din Odesa[12],
stareț al acestei mănăstiri era ieromonahul Gherman Zavatta, italian de origine
și catolic convertit la ortodoxie[13].
La retragerea autorităților românești în 1944, părintele
Serafim Gheorghiu a rămas la Mănăstirea Bolșoi Fontan din Odesa. A fost arestat
de către agenții Ministerului Securității sovietice și judecat la 10 ani de
lagăr. Anii de detenție îi grăbesc sfârșitul. Astfel, trece la Domnul în anul
1947, fiind asistat de către preotul basarabean Misail Chiriță[14].
Despre martiriu părintelui Serafim Gheorghiu, cât și
despre situația bisericilor din Odesa, după 1944, aflăm dintr-o scrisoare a
părintelui Gherman (Armando) Zavatta din 28 iulie 1954, adresată Mitropolitului
Visarion Puiu, fost Șef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942-1943),
aflat în acea vreme în pribegie, în localitate Viels Maison-Aisine, la 96 km de
Paris. Iată ce îi scria părintele Zavatta marelui ierarh: “… am fost martor ocular când în 1944 hoardele
bolșevice au profanat opera și truda scumpului meu Mitropolit. Frumoasa
reședință metropolitană reconstruită de Voi a fost prefăcută în sediu central
al N.K.V.D. – ului; reședința
Misiunii și casa anexă pentru preoți a fost ocupată de armata roșie, capela
Universității a fost imediat distrusă. Noi sărmanii, cei rămași […] cu turma
credincioasă lui Dumnezeu, așteptând lupul răpitor. A mai rămas și ieromonahul
Serafim Gheorghiu din România. Acesta, arestat și apoi condamnat la zece ani de
muncă silnică, moare în 1947 la Komorovo, asistat de preotul Misail Chiriță, în
urma chinurilor bolșevicilor. Am plâns mult și m-am rugat pentru scumpa
Românie, subjugată de trupele barbare sovietice. România este un martiriu mai
mult în cer [...].
Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să le deie putere și libertate întregului popor
rus (care suferă mai mult decât toți) și românilor supuși celei mai cumplite
barbarii, pe care lumea civilizată puțin o cunoaște și puțin vrea să o cunoască”[15].
Protoiereu Ioan Lisnic
[1] Preot Eugen Drăgoi, Un martir la Dunărea de Jos, Ziarul Viața liberă,
Galați, nr. 4872, 11 noiembrie, 2005, p. 12
[2] Ibidem
[3] Radu Preda, Luciditatea martirică, adevărul.ro, 31 august, 2016
[4] Revista Misionarul, nr. 2-3, 1942, p. 145
[5] Idem, nr. 4-5-6, 1942, p. 248-258
[6] Idem, nr. 7-10, 1942, p. 374-377
[7] Idem, nr. 11-12, 1942, p. 462-478
[8] Idem, nr. 7-10, 1942, p. 376
[9] Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului, nr. 3, 1942, p. 16
[10] Idem, nr.1, 1943, p. 23
[11] Revista Misionarul, nr. 7-9, 1943, p. 569
[12] Pr. Eugen Drăgoi, Acareturile din Galați, ale schitului românesc Prodromul
(VI), Revista Dunărea de Jos, nr. 153, noiembrie, 2014, p. 47
[13] Revista Misionarul, nr. 7-9, 1943, p.
531-532
[14] Dumitru Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu, Documente din pribegie (1944-1963),
Editura Moldopress, Pașcani, 2002, p. 147-148
