vineri, 23 octombrie 2015

Școlile eparhiale din cadrul Episcopiei Hotinului (1923-1944)






Școlile eparhiale din cadrul
Episcopiei Hotinului (1923-1944)



           În anul 1923, in Basarabia are loc o restructurare substtanțială a vieții bisericești. Se refac două eparhii: cea a Cetații Albe-Ismail, cu reședința în orașul Ismail și eparhia Hotinului cu reședința în orașul Bălți.
          Episcopia Hotinului cuprindea județele Bălți, Soroca și Hotin și a fost condusă până în 1944 de ierarhi care s-au distins prin fapte mărețe și luptă continuă în apărarea dreptei credințe.
           Aceștia au fost: P.S.Episcop Visarion Puiu (1923-1935), P.S.Episcop Tit Simedrea (1935-1940) și P.S.Episcop Partenie Ciopron (1941-1944).  Au desfășurat o activitate rodnică în direcția misionară și culturală, ridicând la nivel înalt pastorația și misionarismul clerului. În afara de opera gospodărească, în care s-au dovedit întemeietori și continuitori au contribuit la dezvoltarea învățământului din eparhie, prin îndemnul preoților ca să dea tot sprijinul educației premilitare și străjeriei tineretului, prin susținerea cursului de religie din școlile primare de către preoți și dezvoltarea atât pe plan material cât și intelectual a învățământului din școlile eparhiale întemeiate.
            La reînfiinţarea episcopiei exista numai Şcoala Spirituală din Edineţ. Prin străduinţa Preasfinţitului Visarion, cu începerea anului de învăţământ 1923 – 1924, această şcoală a fost transformată în Seminar Teologic cu opt clase după programa seminariilor din ţară. Acest seminar până în 1930 a dat o serie de absolvenţi, majoritatea devenind preoţi. [1]
           Dorind de a avea seminarul în mai de aproape supraveghere, episcopul Visarion, împreună cu Adunarea eparhială, hotărăşte mutarea acestei şcoli de la Edineţ la Bălţi. În acest scop, încă în 1928 se procurase un local pentru seminar. În procesul verbal al Adunării consiliului eparhial, din 8 iulie 1930, sub preşedenţia Preasfinţitului Visarion şi a vicarului eparhial, arhimandritul Eugeniu Laiu, se scria: „am discutat din nou asupra greutăţilor ce întâmpină seminarul din Edineţ din pricina localităţii izolate în care se află [...]. Să luăm grabnice măsuri de evacuare a liceului de fete ce se află în clădirea din str. Coşbuc nr. 8 din Bălţi a cărui contract expiră la 20 iulie a.c. şi pregătirea localului pentru mutarea seminarului din Edineţ în mai sus numita clădire care trebuie să se facă numaidecât în timpul vacanţei mari, ca anul şcolar 1930 – 1931 să se poată începe regulat şi la vreme”.[2] După mutarea seminarului la Bălţi, datorită împrejurărilor grele economice, care prevedeau şi reduceri bugetare, iar pe de altă parte, din lipsă de director destoinic şi profesori cu pregătire teologică, la 1 ianuarie 1931, odată cu altele din ţară, a fost desfiinţat şi seminarul din Bălţi.[3]
            Prin străduinţa episcopului Visarion, în 1924, la mănăstirea Dobruşa, se înfiinţează Seminarul monahal şi de cântăreţi bisericeşti. Această şcoală avea menirea de a pregăti cântăreţi bisericeşti cu o educaţie aleasă în deprinderea anumitor meşteşuguri şi pentru mănăstiri, elemente ştiutoare de carte şi cu pregătire pentru viaţa monahală.[4]  Luând parte în comisia de examinare la această şcoală, în anul 1928, profesorul Facultăţii de Teologie din Chişinău, Constantin N. Tomescu avea să scrie despre „cuminţenia şi evlavia mănăstirească a celor 60 de elevi, ce se pregătesc a fi cântăreţii slavei întru cei de sus lui Dumnezeu şi ai păcii pe pământ, dar şi iscusiţi gospodari, ştiind să calce ţarina, s-o îndoaie în brazde, pentru ca ea să toarne holde aurite şi totodată să poată lămuri poporănilor din tainele ştiinţelor şi să le ajute la nevoie cu îndrumări practice”[5].  La această şcoală şi-au făcut studiile copii din Albania şi Grecia.
          Din iniţiativa episcopului Visarion, în 1927, la mănăstirea Japca, se înfiinţează Şcoala de gospodine sătească, menită de a pregăti fetele de la sate în cunoştinţe superioare, însuşind şi variate lucrări practice de gospodărie sătească, organizarea acestei şcoli a fost recomandată de Consiliul Central Bisericesc ca model pentru toate eparhiile din ţară.[6]
          La ședința Consiliului eparhial plenar de la 9 ianuarie 1936 s-a vorbit și despre situația activității școlilor eparhiale, Școala de cântăreți din mănăstirea Dobrușa și Școala de gospodărie casnică din mănăstirea Japca.[7] Aceste școli fuseseră desființate în toamna anaului 1935. Școala de cântăreți, deși fuseseră desființată, continua să funcționeze prin ținerea cursurilor. Avându-se în vedere că aceste școli eparhiale deveniseră absolut necesare pentru populația creștină din eparhie, s-a aprobat redeschiderea de drept a acestor școli pentru anul școlar curent, 1935-1936. Pentru funcționarea normală a școlilor eparhiale pentru anii următori, secția culturală eparhială a fost însărcinată să pregătească regulamentele necesare.
            În vara anului 1936, în urma vizitelor canonice efectuate de P.S.Episcop Tit la mănăstirirle Dobrușa și Japca, au fost inspectate și scolile eparhiale. S-a constat că ambele școli funcționau în localuri devnite neîncăpătoare dar și neprielnice. Dormitoarele elevilor de la Școala de cântăreți se aflau într-o stare mizerabilă. Erau instalate în foste grajduri cu pereții din nuele lipite cu lut și plini de igrasie. În urma acestor inspectări, în cuvântul de dechidere a Adunării eparhiale, P.S.Tit avea să menționeze în privința școlilor eparhiale: ”... trebuie să ne hotărâm într-un fel: ori le păstrăm mai departe și atunci trebuiesc puse cu totul în alte condițiuni de funcționare ori nu le mai menținem [...]. Dar credința mea neclintită este că aceste școale trebuiesc menținute cu orice sacrificii.” Fiindcă ”Școala de cântăreți bisericești este absolut necesară eparhiei, iar Școala de fete din mănăstirea Japca este cea mai frumoasă înfăptuire pe care o putem realiza acum, după ce eparhia a fost înzestrată cu catedrală, reședință, cancelarie, etc.”[8].  P.S.Episcop Tit pleda pentru păstrarea și crearea condițiilor necesare de funcționare a școlilor eparhiale. S-a hotărât, ca din veniturile Episcopiei să se acorde credite necesare pentru construcția clădirilor acestor școli. Astfel, în cursul anilor 1937-1938 a fost zidită clădirea Școlii de gospodărie casnică din mănăstirea Japca. Această școală a fost reorganizată încă în 1937 în Gimnaziul industrial de fete[9]. Anul școlar 1938-1939, elevele Gimnaziului industrial l-au început în localul nou al școlii. Era o clădire cu parter și etaj, zidită din piatră tăiată în care erau sălile de clasă, atelierele și dormitoarele ( a fost dărâmată de autoritățile sovietice în 1959). Prin străduința P.S.Tit, școala a fost înzestrată de stat cu 300 ha de pădure pentru întreținere. În anul școlar 1938-1939 în Gimnaziul Industrial își făceau studiile 102 eleve[10].  Școala a fost inspectată în 1939 de către delegații Inspectoratului Învățământului Ținutului Prut din Iași, iată ce se scria în darea de seamă în urma inspectării: ” Localul nou s-a clădit în anul 1938 și este propriu, spațios, curat și bine întreținut. Școala are patru clase, cancelarie, cinci dormitoare, două sufragerii, spălătorie, bucătărie,cameră și o odaie în care se va instala baia. Atât sălile de clasă cât și dormitoarele, sunt luminoase, încăpătoare, ținute în ordine și prevăzute cu toate cele necesare unei bune funcționări, ce dovedește atât buna conducere a școalei cât și deosebita grijă a Sfintei Episcopii a Hotinului, pentru această instituție, de educație a fetelor”. În această dare de seamă se arăta și despre reușita elevelor: ”Elevele sunt voiase, disciplinate și sănătoase, dovedind la examen bune îndrumări, atât din punct de vedere a cunoștințelor teoretice, cât și practice, cerute de Programa Analitică [...]. Absolventele școlii, în număr de opt- trei la secția croitorie și cinci la țesut, s-au prezentat bine pregătite la examenul de absolvire”[11].
  Vizitând în iulie 1936  mănăstirea Rudi, P.S.Episcop Tit, hotărăște ca Școala de cântăreți din mănăstirea Dobrușa să fie transferată la această mănăstire. Acest loc era prielnic pentru Școala de cântăreți. Mănăstirea se afla în mijlocul pădurii, într-un climat sănătos și cu apă bună de băut. Averea mănăstirii permitea întreținerea pe lângă cei  zece călugări și elevii Școlii de cântăreți. Mănăstirea dispunea de : 75 ha teren arabil, livadă de pomi fructiferi, grădină de zarzavat și vie. În construcție se aflau mai multe imobile printre care și un nou corp de chilii[12].
  Școala eparhială de cântăreți a mai funcționat în manastirea Dobrușa până în vara anului 1937. În acest interval de timp o clădire din cele aflate în construcție de la mănăstirea Rudi a fost finisată și amenajată pentru sălile de clasă, ateliere și locuință pentru profesori, fiind un local spațios cu două etaje. Începând cu anul școlar 1937-1938, Școala de cântăreți a fost transferată la mănăstirea Rudi.  Dormitoarele elevilor au fost instalate temporar în câteva chilii mai vechi dar refăcute, iar în 1939, într-o clădire nouă construită cu această menire. Prin străduința P.S Tit mănăstirea și Școala de cântăreți de la Rudi au fost înzestrate cu o pădure de 100 ha, școala primea și o subvenție anuală de la Ministerul Cultelor[13]. Programa analitică a școlii, pe lângă obiectele de bază prevedea deprindera unor meșteșuguri pentru elevi în ramurile de gospodărie sătească, meșteșuguri în atelierele de tâmplărie, sculptură în lemn și fierărie. Școala de cântăreți a reușit să facă din absolvenții ei un ajutor efectiv al preotului în conducerea pastorală și gospodărească în parohie. În multe parohii absolvenții Școlii  eparhiale de cântăreți deveneau președinți  de cămine culturale, dirijori de coruri sătești și buni lucrători sociali [14].
  La Adunarea eparhială din 1936, în cuvântul de deschidere episcopul Tit semnala nevoia unei școli teologice proprii a eparhiei pentru pregătirea viitorilor preoți. O ” școală teologică liberată de rutina școalei vechi, o școală în care să ardă cu pară flacăra entuziasmului duhovnicesc și a împlinirii datoriei pastorale complecte, așa cum o cer vremurile de azi”[15], menționa P.S.Tit în discursul său. Posibilitatea înființării unei astfel de școli a fost favorabilă în 1938, când potrivit unei decizii a Ministerului Educației Naționale, trebuia să fie redus numărul școlilor normale. Printre școlile supuse reducerii a fost și Școala normală de băieți din Bălți. Aflând despre aceasta, episcopul Tit a dus tratative cu Ministerul pentru transformarea cursului inferior al acestei școli în sminar teologic. Motivând că programa cursului inferior din școlile normale este identică cu cea a cursului inferior al seminarelor teologice. A fost susținut în această inițiativă de către prof. I.Savin care ocupa în acea vreme postul de subsecretar la Minister. Tratativele ierarhului s-au încununat cu succes. Prin decizia Ministerului Educației Naționale din 20 iunie 1938, în localul școlii normale de băieți din Bălți, desființată, s-a înființat un liceu seminarial. Averea fostei școli normale, prin hotărâre ministerială a trecut în posesia liceului seminarial[16].
  Deschiderea cursurilor la noul Liceu Seminarial din Bălți a avut loc cu începerea anului școlar 1938-1939. Festivitatea s-a petrecut  în prezența P.S.Episcop Tit al Hotinului, a primarului mun. Bălți, prefectul județului și alte autorități de stat. După săvârșirea serviciului religios, directorul Liceului Seminarial, prot. Valerian Zaharia a rostit o cuvântare  în care menționa meritul P.S.Tit în înființarea acestei școli și că prin grija pentru cultură a reușit ca numai în doi ani de când este la Bălți, să dea Nordului Basarabiei trei școli eparhiale. P.S.Sa a arătat apoi rostul noilor licee seminariale care în viitor vor aduce roade. A făcut un îndemn către profesori ca școala să le fie o a doua familie și părinților ca să fie sprijin în promovarea și educația copiilor[17]. În anul de studii 1938 -1939 Liceul Seminarial din Bălți a funcționat în localul fostei școli normale și a fostului seminar din Bălți, fiind formate cinci clase. Pentru admiterea în cl.I s-a organizat un examen, iar celelalte clase s-au format cu foștii elevi ai școlii normale, admiterea în cl.a V-a, ce făcea parte din cursul superior al seminarului, foștii elevi din clasa a IV-a au susținut un examen de diferență la limba franceză. Puteau fi admiși în această clasă și cei transferați de la alte sminare sau licee teoretice. Liceul era cu regim intern, erau prevăzute burse pentru elevi, de la stat și de la episcopie[18]. Corpul profesoral era compus din aleși slujitori ai bisericii, înzestrați cu o vastă culltură teologică și cu studii făcute în țară și peste hotare. Directorul Liceului Seminarial fisese mulți ani director al Școlii de cântăreți. Au fost primiți în calitate de profesori și doi aleși monahi, protos. Antim Nica și ieromonahul Benedict Ghiuș  care avea și însărcinarea de spiritual al instituției.
  În toamna anului 1938, din inițiativa P.S.Episcop Tit au fost înființate în eparhie patru școli mănăstirești pentru adulți și anume, în mănăstirile Dobrușa, Japca, Călărășăuca și Cușelăuca. Scopul înființării acestor școli era de a reduce numărul călugărilor neștiutori de carte. Majoritatea monahilor veneau din familii nevoiașe, lipsiți de posibilitatea de a învăța în școală. Cursurile școlilor mănăstirești erau de trei ani și aveau la bază programa școlilor primare la care se adăugau și obiectele religioase. Învățământul în școlile mănăstirești era obligatoriu pentru toți monahii până la vârsta de 30 ani. Astfel, Școala de adulți de la mănăstirea Dobrușa și-a deschis cursurile la 1 noiembrie. Examinarea monahilor pentru a fi înscriși la învățătură a fost efectuată la sfârșitul lunii octombrie de către Exarhul mănăstirilor din eparhie, protos. Antim Nica. Au fost admiși la învățătură pentru clasa I- 18 frați și pentru clasa a II-a -12 frați.Cursurile se țineau în fiecare zi seara, în afară de sâmbătă și duminică. Școala de adulți din mănăstirea Cușelăuca a început să funcționeze la 15 noiembrie. După examinarea surorilor din mănăstire au fost înscrise la învățătură în clasa I -31 eleve și în clasa a II-a -24. Cursurile se țineau temporar în trapeza mănăstirii, urma ca în primăvara anului următor să fie dată în exploatare o nouă clădire a mănăstirii unde să fie instalate și sălile de clasă[19].
  Prin binecuvântarea P.S.Tit, în toamna anului 1938, la mănăstirea Călărășăuca a fost înființat un orfelinat de fete. În această mănăstire se aflau spre îngrijire câteva fete orfane din rândul refugiaților transnistreni din 1932. Deci, în această mănăstire exista deja o practică de îngrijire a copiilor orfani. În orfelinatul de la mănăstirea Călărășăuca erau primite fetele orfane de ambii părinți de vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani. În anul 1938  se aflau aici spre îngrijire 12 fete. Întreținerea acestui așezământ se făcea din fondurile mănăstirii și a Consiliului eparhial. Fetele din orfelinat primeau o educație morală și religioasă, urmau învățământul primar și învățau câte o meserie, ca să le fie de ajutor în viitor[20].
  La mănăstirea Cușelăuca în 1938 au fost înființate ateliere de țesătorie și tricotaj, amenajate într-o clădire nou construită.În primu an de ocupație sovietică (1940-1941) școlile eparhiale din cele 3 eparhii basarabene își încetase activitatea. Împreună cu administrația civilă și militară românească s-au refugiat peste Prut un număr mare de populație. Dintre care 486 de preoți din cele trei eparhii basarabene și 112 preoți din Mitropolia Bucovinei.[21] În  perioada stăpânirii sovietice se desfăşura o intensă propagandă antireligioasă. Bisericile erau supuse la plata unor impozite exagerate, în cazul neachitării la timp a sumelor stabilite de autorităţi locaşele sfinte erau închise şi transformate în magazii, sali de spectacole, căzărmi, grajduri sau chiar closete, cum a fost cazul unor biserici din Hotin şi Ismail. Preoţii rămaşi sub stăpânirea sovietică erau şi ei supuşi la plata impozitelor. Erau obligaţi să îndeplinească tot felul de munci degradante, erau umiliţi, bătuţi, deportaţi şi chiar omorâţi.[22]
              După eliberarea Basarabiei, viaţa religioasă a revenit la normal. Sub conducerea arhiereilor numiţi în funcţie au început lucrările de refacere a bisericilor distruse de sovietici, au fost  redeschise şcolile teologice , au început să reapară periodicile bisericeşti. Din octombrie 1941 îşi încep cursurile şcolile eparhiale din cadrul Episcopii Hotinului. Pe parcursul anului de învăţământ 1941-1942 la Şcoala de cântăreţi din mănăstirea Rudi îşi făceau studiile 112 elevi. La Gimnaziul Industrial de fete de la mănăstirea Japca învăţau 60 eleve[23].
               În 1943 a fost reparată Catedrala Episcopală, clădirea Căminului eparhial, clădirea Consiliului Eparhial și clădirile fostului seminar din Bălţi. După reparaţia capitală a cladirilor seminarului, Şcoala eparhială de cântăreţi de la mănăstirea Rudi a fost transferată la Bălţi.
               După anul 1944 s-a revenit la situația din perioada 1940-1941,  impusă de regimul sovietic.

                                                                           
                                                                  Protoiereu Ioan Lisnic





[1]  Pr. Teodor Cuciulschi, Căteva cuvinte despre Episcopia Hotinului, rev. Luminătorul, nr. 10, 1933, p. 597
[2] ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 372, f. 17
[3]   Pr. T. Cuciulschi, op. cit., p. 597
[4] Anuarul Episcopiei Hotinului, Tipografia Eparhială, Chişinău, 1930, p. 14.
[5] Constantin N. Tomescu, Şcoala de cântăreţi din mănăstirea Dobruşa, rev. Episcopia Hotinului, nr. 19 – 20, 1928, p. 185
[6] Anuarul Episcopiei Hotinului, 1930, p. 16.
[7] Patru ani de lucrare în Eparhia Hotinului, 1936-1939, rev. Însemnări Creștine, nr.9-10, 1939, p.63
[8] Ibidem, p.64
[9] Rapoarte generale asupra situațiunii bisericești, 1935-1938, Tipografia cărților bisericești, București, 1939, p.469
[10] Patru ani de lucrare în Eparhia Hotinului, op.cit., p.66
 [11]Rev. Episcopia Hotinului, nr.13-14, 1939, p.173-174
[12] Idem, nr.13-14, 1936, p.306
[13] Conf. Dr. Alexandru M. Ioniță, Tit Simedrea Mitropolitul, repere biografice, Ex Ponto, Constanța, 2002, p.88-89
[14] Patru ani de lucrare în Eparhia Hotinului, op.cit., p.69-70
[15] Ibidem
[16] Rev. Episcopia Hotinului, nr.13-14, 1938, p.207
[17] Idem, nr.19,1938,p.297-298
[18] Idem, nr.13-14, 1938,p.207-208
[19] Rev. Însemnări Creștine, nr.5, 1938,p.302-305
[20] Rev. Episcopia Hotinului, nr.20, 1938, p.308
[21] Pavel Moraru, Bucovina sub regimul Antonescu (1941- 1944), p.II, Ed. Prut Internațional, Chișinău, 2007, p.45
[22] Prof. Ştefan Plugaru- Huşi,  Membrii clerului din Basarabia refugiaţi în România în vara anului 1940,  rev. Lohanul, nr.1,  2011,  p. 45.
[23] Rev.  Biserica Basarabeană,  Organul Eparhiei Hotinului,  nr.2,  1942,  p. 110.




Extras din volumul:  
Educație și viață spirituală în Basarabia, tradiții  și perspective,                
Conferință științifică cu participare internațională, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 1-3 octombrie 2015, p. 219-226 






   Episcopul Tit în mijlocul profesorilor și elevilor,  
Liceul Seminarial din Bălți, 1939

                      Catedrala din Chișinău, 27 martie 1943.
Săvârșirea tedeumului consacrat celor 25 de ani de la Marea Unire. De la stânga la dreapta: Î.P.S. Nicolae Bălan Mitropolitul Ardeamului, Î.P.S. Irineu Mihălcescu Mitropolitul Moldovei, Î,P.S. Visarion Puiu Mitropolitul Odesei, Î.P.S. Tit Simedrea Mitropolitul Bucovinei, Î.P.S. Nifon Criveanu Mitropolitul Olteniei, Î.P.S. Efrem Tighineau Lt. de Arhiepiscop al Chișinăului, P.S. Policarp Morușca Lt. de Episcop al Ismailului și P.S. Partenie Ciopron Lt. de Episcop al Hotinului-Bălți