miercuri, 27 august 2014

ADORMIREA MAICII DOMNULUI

                                             



                                    ADORMIREA MAICII DOMNULUI 


         Prin adormirea Sfintei Mame a lui Iisus serbăm şi slăvită ei trecere în împărăţia Fiului său.

        Potrivit tradiţiei, ziua trecerii de la moarte la viaţă i-a fost descoperită Născătoarei de Dumnezeu din timp. Deja cunoscutul ei Arhanghelul Gavriil vine cu trei zile înainte – trimis din cer ca odinioară la Bunavestire – anunţând-o că trebuie să se pregătească pentru mutarea din această lume.
       După trecerea celor trei zile vestite de înger pe care Născătoarea de Dumnezeu le-a petrecut în post şi rugăciune, prin minune dumnezeiască au fost adunaţi şi aduşi apostolii, care erau răspândiţi prin lume la propovăduirea Evangheliei. Au fost adunaţi ca să fie de faţă la plecarea Maicii Domnului de pe pământ. Prin rânduiala dumnezeiască numai Sf. Apostol Toma lipsea şi de data aceasta ca şi la arătarea Mântuitorului după înviere. Ca prin el să se adeverească mai apoi lucrările preaminunate ale lui Dumnezeu.
      Se spune că, în clipa mutării sale o lumină mare a umplut casa şi în mijlocul luminii înconjurat de Serafimi şi Heruvimi era Fiul ei care a primit sufletul cel curat şi sfânt al Maicii Sale. Icoanele cu scena Adormirii Preacuratei reproduc fidel clipa trecerii ei în lumea veşniciei ilustrând pe Mântuitorul cum primeşte în mâinile sale sufletul ei. Unul din iudei pornit cu răutate ca să răstoarne năsălia pe care era trupul Preacurat al Maicii Domnului, i-au fost retezate mâinile de către Arhanghel, iar după ce a mărturisit credinţa în Hristos cinstind-o pe Preacurata Lui Maică, i-a fost întoarsă vindecarea.
      După ce a fost aşezat trupul în mormânt, trecând trei zile, vine Sfântul Apostol Toma şi rugând pe fraţi să-i arate şi lui trupul Celei pline de Dar, a luat piatra şi au găsit mormântul gol. Trupul cel muritor fiind înghiţit de viaţă s-a depărtat de pământ şi a fost ridicat la ceruri.
     Domnul nostru Iisus Hristos a făcut cea mai mare minune, îşi creează pe propria Sa Mamă şi apoi se naşte din ea. Tot pe această Mamă, Fiul ei o înalţă la ceruri şi o aşează lângă sine întru mărire.

                                                                                          Protoiereu Ioan Lisnic



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu