miercuri, 5 aprilie 2017

Episcopul martir Teodosie Chirică, din activitatea sa de misionar eparhial






Episcopul martir Teodosie Chirică,
din activitatea sa de misionar eparhial



Episcopul martir Teodosie Chirică s-a născut la 11 ianuarie 1866[1] în familia cântărețului bisericesc[2] Teodor Chirică[3] din satul Varnița, jud Bender[4]. Potrivit altor surse, viitorul episcop s-ar fi născut în localitatea Kondratovka, jud. Ananiev[5].  Ajuns la maturitate, a urmat studiile la Seminarul Teologic din Odesa, absolvind mai târziu studiile seminariale la Chișinău[6]. A fost hirotonit preot, prin anii 1890, în timpul când își făcea studiile la Seminarul din Odesa, slujind în câteva parohii din Eparhia Hersonului[7]. În perioada anilor 1899-1900 a fost paroh al Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Blijnii Hutor, suburbia orașului Tiraspol[8].
  Timp de 10 ani (1900-1910), preotul Teodosie Chirică a îndeplinit funcția de misionar antisectar al Cercului I din jud. Herson[9]. A acumulat multă practică în activitatea sa misionară de la vestitul misionar Mihail Calnev, a cărui lucrări au fost traduse în română și editate în perioada 1924-1930 de către Asociația “Uniunea culturală bisericească” din Chișinău, cu titlul “Combaterea sectelor raționaliste”[10], precum și de la alți misionari din Eparhia Hersonului.
Pe parcursul activității sale misionare din cadrul Eparhiei Hersonului, preotul Teodosie Chirică, a locuit în orașul Nicolaev[11]. A desfășurat o activitate rodnică în combaterea sectelor ștundiste, baptiste, adventiste și alte erezii. Organiza conferințe și discuții publice împreună cu preoții Eparhiei Hersonului, arătând falsitatea religioasă a noilor erezii răspândite la acea vreme. A colaborat cu Asociația “Frăția Sf. Andrei” din Odesa, unde deseori citea lecții antisectare[12]. Câteva dintre studiile sale au fost publicate în anul 1909 la Odesa: Istoria ivirii ioaniților în Eparhia Hersonului și o scurtă combatere a învățăturii lor; Ioaniții și colportorii lor și altă lucrare, Minciuna adventismului, editată în același an la Sankt-Peterburg. Multe dintre comentariile sale antisectare au fost publicate pe paginile Revistei Eparhiei Hersonului, Revistei Misionare și altele. Pentru merite în activitatea misionară a fost decorat cu ordinul “Sf. Ana, clasa III-a”[13]. O perioadă de timp a fost și profesor de religie la Gimnaziul de băieți din Nicolaev[14], unde director al acestei instituții era basarabeanul Alexandru Balâc (Balic[a])[15]. Fratele lui Alexandru, preotul Ioan Balâc, decedat în anul 1879, fusese paroh al bisericii din Chișcăreni, jud. Bălți, căsătorit cu Măfița, sora Arhimandritului Anatolie Chihai (Tihai), misionar în Japonia[16].
La 22 noiembrie 1910, preotul Teodosie Chirică este numit misionar eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului[17]. La doar câteva zile de la numirea sa în funcție, în cadrul adunării anuale a “Frățimii Nașterea lui Hristos” desfășurate la Chișinău în ziua de 28 noiembrie, părintele a vorbit despre lupta în combaterea sectelor și readucerea celor rătăciți în sânul Bisericii. Propunea ca să se organizeze pentru preoții din eparhie conferințe misionare. La această adunare s-a convenit ca conferințele să se petreacă în fiecare cerc ale protopopiilor[18].
Activitatea misionară în cadrul Eparhiei Chișinăului era condusă de “Frățimea Nașterea lui Hristos”, iar mai târziu s-a înființat un Sfat Misionar Eparhial, președinte fiind episcopul eparhiot, membrii sfatului fiind misionarii eparhiali. Preotul misionar antischismatic Teodosie Volovei trebuia să poarte convorbiri cu sectanții, celui de-al doilea misionar, preotului Teodosie Chirică îi revenea sarcina de a pregăti preoții eparhiei în lupta contra sectantismului[19]. Pe parcursul anului 1911, misionarul eparhial, preotul Teodosie Chirică a vizitat toate cercurile celor 34 de protopopii din eparhie, organizând conferințe la care le-a vorbit preoților despre istoria, învățătura și cultul diferitor secte din eparhie și măsurile de luptă împotriva lor. La fel li se aducea la cunoștință ascultătorilor cauzele apariției inochentismului, care lua amploare la acea vreme. La aceste conferințe pe lângă preoții invitați, participau cântăreții bisericești și grupuri de credincioși din parohii. În afară de conferințele organizate în cadrul protopopiilor eparhiei, părintele Teodosie vizita des Seminarul Teologic din Chișinău, unde le citea seminariștilor lecții de sectologie[20]. În activitatea sa misionară, deseori lua cuvântul la adunările ce se organizau la Casa Eparhială, după slujbele divine oficiate în catedrala din Chișinău ș.a. A organizat în orașele județene și în alte localități mai însemnate, cursuri de misionari pentru preoții protopopiilor[21]. În ajutor activității misionare, din fiecare cerc al protopopiilor au fost aleși câte un preot capabil, care de bună voie să primească sporul de muncă cerut pentru această lucrare. Misionarii de cerc dădeau sfaturi și îndrumări preoților locali, îndemnându-i la luptă cu răbdare și curaj împotriva răului semănat de sectanți. În parohiile contaminate de sectanți, în ajutor preoților, se pregăteau din rândul enoriașilor grupuri de “râvnitori”[22]. La mijlocul lunii noiembrie 1911 a fost convocat Congresul misionarilor din protopopii[23]. Pentru merite în activitatea misionară, la sărbătoarea Sf. Paști din anul 1913, părintele Teodosie Chirică a fost ridicat la treapta de protoiereu[24].
 Și în următorii ani a ținut foarte multe conferințe publice și a colaborat cu multe publicații teologice. Împreună cu preotul misionar Alexandru Scvoznicov a alcătuit o lucrare contra inochentiștilor, text publicat în română pe paginile Revistei Luminătorul din 1916 și în limba rusă - în Revista Eparhiei Chișinăului din anul 1917[25]. Ultimul material al preotului Teodosie Chirică, din presa teologică basarabeană, a fost publicat în revista Luminătorul din februarie 1918[26]. Părintele pleacă la Odesa, stabilindu-se la început în orașul Herson, unde a slujit la Biserica greacă – Sf. Sofia (Nașterea Maicii Domnului)[27]. Mai târziu, a încercat să se întoarcă în Basarabia, unde locuiau 2 dintre copii săi, dar n-a reușit[28]. În anul 1929, fiul său Andrei care locuia la New-York, dorind să-l scoată pe tatăl său din “raiul bolșevic”, prin intermediul consulatului SUA din Riga, îi perfectează viza de plecare, dar fără rezultat, autoritățile sovietice nu i-au permis părintelui să plece[29]. Părintele Teodosie a avut 5 copii. Dintre care: Maria, căsătorită Cerbul, locuia la Chișinău[30]; Alexandra, căsătorită Florescu, în perioada interbelică se afla în Vechiul Regat; Andrei, locuia la New-York[31]; Vasile, fost ofițer în armata țaristă[32] și Serghie, preot în Eparhia Hersonului[33].
În anul 1919, părintele Teodosie Chirică a fost atras în viața politică a orașului Herson. În acea perioadă, în localitate se afla armata de voluntari, care făcea parte din mișcarea gardiștilor albi. La alegerile locale, părintele a fost ales în comitetul de conducere. În următorul an, după ocuparea orașului Herson de către armata roșie, a fost arestat, însă din lipsă de probe, peste 3 zile a fost eliberat[34]. În timpul declanșării fenomenului “Bisericii vii”, grupare religioasă necanonică, susținută de autoritățile comuniste cu scopul de a diviza Biserica Ortodoxă, părintele Teodosie a rămas credincios Bisericii “tihoniene”[35]. Despre preoții care aderaseră la “Biserica vie” avea să le vorbească credincioșilor adunați la rugăciune în catedrala din Herson: “Mulți zic că nu-i nici o deosebire dintre preoții Sinodali și cei Tihonieni, fiindcă toți arată la fel, slujesc în aceleași veșminte, săvârșesc aceleași servicii divine, citesc aceleași rugăciuni și predicile lor sunt la fel, în apărarea credinței și a Bisericii Ortodoxe. Însă trebuie să vă spun că între noi există o deosebire. Noi tihonienii suntem binecuvântați, iar ei, reformiștii, nu sunt binecuvântați. Rugăciunile noastre Dumnezeu le primește, iar rugăciunile lor, le primește diavolul. Despre aceea că slujesc la fel ca și noi și au aspect pios, este necesar să luăm aminte că și în viața unor sfinți se întâmpla ca la ei să vină diavolul, luând chip de îngeri”. Astfel, părintele Teodosie îi îndemna pe credincioși să meargă numai la bisericile “binecuvântate”[36].
În luna octombrie 1932, în timpul Holodomorului (foametea organizată din Ucraina, 1932-1933), părintele a fost arestat. Era învinuit de “activitate antisovietică”, însă din cauza lipsei de probe peste 3 săptămâni a fost eliberat[37]. În următorul an, din cauza foametei și mizeriei, îi moare soția. Rămânând văduv, părintele Teodosie intră în viața monahală. La 14 octombrie 1933, a fost hirotonit Episcop de Nicolaev și Vicar al Eparhiei de Odesa, părintele atunci avea 68 de ani[38].
Pe parcursul păstoriei sale la Odesa, Episcopul Teodosie Chirică, s-a distins ca sârguincios predicator. Slujbele le oficia la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Slobodca, Odesa. Locuia în casa unui român localnic, Dumitru Josanu[39], pe strada Slobodca nr. 24[40]. La 23 mai 1937 a fost numit Episcop de Kursk și Oboiansk, iar la 13 august același an, numit Episcop de Kostroma (Rusia)[41], unde în perioada anilor 1920-1929, arhiereu titular al acestei eparhii a fost un alt basarabean, Arhiepiscopul martir Sebastian Veste[42]. Peste 18 zile de la numirea sa în fucție, Episcopul Teodosie Chirică, a fost arestat. Era învinuit de “propagandă antisovietică” și colaborarea cu conducerea locală din Herson aflată sub stăpânirea gardiștilor albi (1919)[43]. La sfârșitul lunii august fusese arestat și un preot din Eparhia Hersonului, protoiereul Mihail Romanovski. Preotul era învinuit că organizase în trecut un prânz pentru clerici, cu ocazia sosirii Episcopului Teodosie (Chirică) și că la această întâlnire s-ar fi discutat pe teme contrarevoluționare, aducând laude regimului țarist și uneltind împotriva puterii sovietice. Acest preot a fost judecat la moarte prin împușcare[44].
Episcopul Teodosie a fost judecat la 18 noiembrie 1937, în cadrul ședinței troicii NKVD din Nicolaev, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată în noaptea de 2 decembrie 1937[45]. În aceeași noapte a fost executat prin împușcare și fiul său, preotul Serghie Chirică, cleric din cadrul Eparhiei Hersonului[46].

                
                                         Protoiereu Ioan Lisnic






[1] Новомученики, исповедники, за Христа пострадавшие в годы гонений на Русскую Православную Церковь в XXв., Sursa: http://kuz1.pstbi.ccas.ru/bin/db.exe/no_dbpath/koi/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTdG6X buIdOuYfi4ceG*cWeXUe8eU8E*, consultat,25.12.2016, ora 17.40
[2] Arhimandritul Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericești pentru Transnistria, Viața religioasă în Transnistria, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Chișinău, 1943, p.67
[3] Aдрес - Kалендарь и Справочная Книжка Николаевского Градоначальства на 1904 годъ, Николаевъ, 1903, p. 74
[4] Theodot Bordeianu, Episcopul Teodosie Chirică, Rev. Luminătorul, nr. 10-11-12, 1943, p. 751
[5] Тригуб Олександр Петрович, Єпископ Феодосій (Кірика), У Житті Православної Церкви На Херсонщині (1920–30-ТІ РОКИ), Збірник матеріалів Всеукраїнської науково-практичної краєзнавчої конференції «Минуле і сучасність: Херсонщина. Таврія. Каховка» (16 – 17 вересня 2016 р.), Каховка - Херсон: Гілея, 2016, p. 164
[6] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.
[7] Демьяненко Ю.Н., Законоучителя Николаевской мужской гимназии, Освіта і наука Миколаївщини і Північного Причорномор’я в ХХ–ХХІ ст., Миколаїв, 2012, p. 5
[8] М. Сташенко Церковная жизнь, с. Ближний Хутор, Ziarul Православное Приднестровье, 10 iulie 2009, p. 3
[9] Aдрес - Kалендарь и Справочная Книжка Николаевского Градоначальства на 1904 годъ, p. 74; Т. Н. Губская, Военноие духовенство и священники Николаева, Исторические Очерки Из. Ирины Гудым, Николаев, 2006, p. 185
[10] M. A. Calnev, Combaterea sectelor raționaliste, Editura Asociația “Uniunea culturală bisericească” din Chișinău, Chișinău, Tipografia Eparhială, 1924, p. I-II
[11] Aдрес - Kалендарь и Справочная Книжка Николаевского Градоначальства на 1904 годъ, p. 74; Тригуб Олександр Петрович, op. cit.
[12] Тригуб Олександр Петрович, op. cit.
[13] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.
[14] Дем’яненко Ю. М., Дo 150-Річчя Миколаївської Чоловічої Гімназії, Чорноморський літопис, Випуск 6, 2002,p. 179
[15] Ibidem
[16] Paul Mihailovici, Fapte trecute și basarabeni uitați, Ed. Universitas, Chișinău, 1992, p. 352-353
[17] Кишиневскiя Епарiхиальныя Въдомости (KEB), nr. 48, 1910, p. 465
[18] Idem, nr. 49, 1910, p. 1778-1779
[19] Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, Chișinău, 1931, p. 440
[20] Отчётъ Епархиального миссионера - проповедника, свящ. Теодосия Кирика за 1911 годъ, KEB, nr. 38, 1912, p. 1-9
[21] Nicolae Popovschi, op. cit.
[22] KEB, nr. 10, 1911, p. 425
[23] Idem, nr. 48-49, 1911, p. 1670
[24] Idem, nr. 19, 1913, p. 152
[25] Rev. Luminătorul, nr. 8, 1916, p. 5-21; KEB, nr. 1-2, 8, 1917
[26] Protoiereu Teodosie Chirică, Părințelul Inochentie a murit, Rev. Luminătorul, nr. 2, 1918, p. 38-42
[27] Тригуб Олександр Петрович, op. cit.
[28] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.
[29] Тригуб Олександр Петрович, op. cit., p. 166
[30] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.
[31] Тригуб Олександр Петрович, op. cit.
[32] Участники Белого движения в России, Sursa: http://погибшие.рф/arhiv/uchastniki-grazhdanskoj-vojny/uchastniki-belogo-dvizheniya-v-rossii/uchastniki-belogo-dvizheniya-v-rossii-kv-kn.html, consultat, 25.12.2016, ora 20.10
[33] Демьяненко Ю.Н., Законоучителя Николаевской мужской гимназии, op. cit.
[34] Ibidem, p. 165
[35] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.
[36] Тригуб Олександр Петрович, op. cit., p. 166
[37] Ibidem
[38] Theodot Bordeianu, op. cit., p. 752
[39] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.
[40] Документы Московской Патриархии: 1934 год, Rev. Вестник церковной истории, nr. 3-4, 2010, p. 199
[41] Акты Святейшего Тихона, Патриарха Московского и всея России и позднейшие документы о преемстве вышей церковной власти 1917-1943, Москва, Православный Свято-Тихоновский Богословский Институт, Братсво во Имя Всемилостивого Спаса, 1994, p. 995
[42] Protoiereu Ioan Lisnic, Arhiepiscopul Sebastian Veste – martirizat în timpul persecuțiilor sovietice, Sursa: http://protioanlisnic.blogspot.md/2016/12/arhiepiscopul-sebastian-veste.html
[43] Тригуб Олександр Петрович, op. cit., p. 166
[44] Новомученики и Исповедники Русской Православной Церкви XX века, Sursa: Sursa: http://kuz1.pstbi.ccas.ru/bin/nkws.exe/no_dbpath/css_nopanel/ans/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTcGZfSm*s8LVse-yAru2dOiUTawkBmsmC1**, consultat, 25.12.2016, ora 17.50
[45] Тригуб Олександр Петрович, op. cit.
[46] Демьяненко Ю.Н., Законоучителя Николаевской мужской гимназии














miercuri, 22 martie 2017

Preotul militar Alexandru Tarnoruțchi, unul dintre martirii Primului Război Mondial





Preotul militar Alexandru Tarnoruțchi,
unul dintre martirii Primului Război Mondial




În timpul declanșării Primului Război Mondial (1914-1918), armata rusă intră în război fără pregătirea unor confesori militari menirea cărora era de a acorda asistență religioasă și menținerea moralului ridicat al ostașilor în timpul luptelor. Cu scopul îndeplinirii acestei misiuni, în anul 1914, Eparhia Chișinăului selectează 29 de preoți, care întruneau toate condițiile de pregătire pentru preoții militari. Preoții selectați aveau o vârstă de până la 40 de ani, cu studii teologice, modești, principiali, receptivi și perseverenți[1]. Unul dintre preoții militari basarabeni care și-a îndeplinit misiunea până la capăt, luptând cu crucea în mână, alături de ostașii săi, a fost preotul Alexandru Tarnoruțchi.

Preotul Alexandru Tarnoruțchi s-a născut la 30 iulie 1888 în familia preotului Grigore Tarnoruțchi din localitatea Cotâlev, jud. Hotin, care era paroh la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din acea localitate. Mai târziu, tatăl său fusese transferat la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Sturzești, jud. Bălți. Viitorul preot și-a căpătat primele studii în școala populară din Dolineni, același județ, apoi și-a continuat studiile la Școala spirituală din Edineț și la Seminarul Teologic din Chișinău[2]. A fost hirotonit preot în luna ianuarie a anului 1910, pe seama Bisericii “Sf. Varvara” din Roșcanii Vechi (com. Bulboaca), jud. Tighina[3]. La 2 octombrie același an este transferat paroh la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Cruglic, jud. Hotin[4], păstorind credincioșii din această parohie până la începutul anului 1915.
În luna decembrie a anului 1914, preotul Alexandru Tarnoruțchi, se înscrie în lista preoților doritori de a deveni confesori militari. Astfel, la 29 ianuarie 1915 este detașat pe lângă comandamentul militar al regimentului 318 Cernoiarsk, în calitate de preot militar[5].
Despre activitatea sa pastoral-misionară pe câmpul de luptă aflăm din foile calificative militare. Majoritatea timpului îl petrecea în mijlocul soldaților: “în mijlocul păstoriților din tabăra militară cu care se afla într-o comunicare permanentă, lua masa și dormea împreună cu ei și le alina suferințele. Deseori îl puteai vedea în tranșeie înconjurat de soldați, unde, după cum spunea “suntem mai aproape de Dumnezeu””. O deosebită atenție acorda săvârșirii slujbelor divine: “se străduia permanent să amenajeze locurile de săvârșire a slujbelor, să pregătească corul bisericesc [compus din ostași] și să atragă cât mai mulți soldați la rugăciune. Amenaja în preajma pădurilor locuri de rugăciune, sub copaci bătrâni de pin și stejar, împodobea biserici frumoase din ghirlande confecționate din crenguțe verzi și flori bine-mirositoare. Slujbele divine le săvârșea solemn și se ruga din inimă, încât și cei prezenți își înălțau inimile și gândurile la Dumnezeu”[6].
Faptele sale eroice sunt incontestabile. În timpul ofensivelor militare, în momente critice de luptă, sub ploaia de gloanțe ale inamicului menținea moralul de luptă al soldaților. Îi încuraja spre fapte eroice și-i mângâia pe cei răniți. Pentru eroismul și dăruirea cu care își îndeplinea datoria de preot miltar, a fost decorat cu ordinul “Sf. Ana, clasa a III-a și clasa a-II-a, cu spadă și fundă”, “Crucea de aur cu panglică” și “Sf. Vladimir, clasa a IV-a cu spadă și fundă”[7].
Ultima faptă eroică a preotului militar Alexandru Tarnoruțchi a avut loc la 19 octombrie 1916. Pe linia frontului în acea zi era o ceață densă. Liniștea fusese întreruptă la ora 12, când inamicul a început să înainteze. La început prin deschiderea focului de artilerie, care a distrus o parte din tranșeie, iar mai apoi prin ocuparea unor poziții de luptă și strâmtorarea celor în retragere. În acel moment critic porni în ofensivă campania de infanterie sub conducerea preotului militar Alexandru Tarnoruțchi. Cu crucea în mână și fața însângerată binecuvânta soldații și-i chema la luptă. Era urmat de bravii soldați porniți la atacul de baionetă și după o luptă grea, corp la corp inamicul fusese alungat. Pierderile au fost mari, mulți ostași au căzut în acea luptă, printre care și preotul militar Alexandru Tarnoruțchi, fiind străpuns de un glonte în piept[8]. Astfel își încheie scurta sa viață pământească, dar plină de fapte eroice.
Trupul neînsuflețit al preotului erou a fost adus la Chișinău în ziua de 4 decembrie 1916. A fost purtat în cortegiu funerar până la Biserica “Sf. Gheorghe” din Chișinău. Acolo a fost și îmormântat, fiindcă părintele Alexandru deseori venea la această biserică, unde unchiul său, preotul Teofan Dubnevici, era preot titular[9].

                                            
                                  Protoiereu Ioan Lisnic

      




[1] Владимир Тарнакин, Татьяна Соловьёва, Бессарабские истории, Ed. Pontos, Chișinău, 2011, p. 39
[2]Кишиневскiя Епарiхиальныя Въдомости (KEB), nr. 17, 1917, p. 289
[3]KEB, nr. 4, 1910, p.13
[4]Idem, nr. 41, 1910, p. 340
[5]Idem, nr. 17, 1917, p. 292
[6]Ibidem, p. 293
[7]Ibidem, p. 294-295
[8]Ziarul Бессарабская Жизнь, 1916, nr. 311 și 320; KEB, nr. 51, 1916, p. 867-868
[9]KEB, nr. 17, 1917, p. 300



Preoți militari din Primul Război Mondial
 (primul din stânga - preotul Alexei Mateevici)








vineri, 24 februarie 2017

Sf. Noul Mc. Pavel (Gaidai) din Ismail






Sf. Noul Mc. Pavel (Gaidai) din Ismail



Sfântul Noul Mucenic Pavel Gaidai s-a născut la 15 ianuarie 1876 în orașul Galați, România, potrivit altor surse s-ar fi născut în orașul Ismail, gubernia Basarabia.[1] Anii de copilărie i-a petrecut împreună cu părinții săi în orașul Ismail. Ajuns la maturitate, va merge la Sankt-Peterburg, unde va fi o perioadă de timp în ascultarea Sf. Ioan de Kronștadt. Potrivit sfatului păstorului său duhovnicesc, după trecerea la cele veșnice a Sf. Ioan, se întoarce la baștină, stabilindu-se la Odesa. Frecventa regulat slujbele bisericești, ascultând cuvântul de învățătură și urmând sfaturile în desăvârșirea credinței a viitorului Sf. Iona din Odesa.[2] La scurt timp devine cântăreț al Bisericii “Sf. Ap. Petru și Pavel”, continuând studiile la Seminarul Teologic din Odesa, pe care le absolvește în anul 1914.[3]
A fost hirotonit preot în anul 1925, fiind numit la Biserica “Sf. Ioan Gură de Aur” din Odesa, iar peste un an, la Biserica “Sf. Chiril și Metodie” din aceiași localitate.[4] Săvârșea zilnic Sf. Liturghie, adunând la rugăciune credincioșii din Odesa și din împrejurime care veneau pentru ai asculta cuvântul de învățătură. Erau  vremuri grele de prigoană a credinței, când multe dintre locașurile sfinte erau închise. Pentru a opri fluxul masiv al credincioșilor care veneau la biserica unde slujea părintele Pavel, autoritățile sovietice locale au intervenit ca să fie transferat din Odesa, la o biserică din altă localitate. Astfel, a fost transferat în cea mai îndepărtată localitate a regiunii Odesa, apoi în satul Kapaklievka, raionul Șefcenko. Și la biserica din acest sat se adunau foarte mulți credincioși. Părintele Pavel săvârșea zilnic Sf. Liturghie, oficia Tedeume și rugăciuni pentru cei bolnavi.[5]
La 30 aprilie 1929, părintele Pavel a fost arestat de către agenții GPU din regiunea Odesa. Era învinuit de “activitate dubioasă și înșelătoare de vindecare a bolnavilor prin superstiții cu scopul de a trage foloase și desfășurarea unei activități contrarevoluționare”. Judecata a avut loc la 30 iunie 1929, fiind exilat pe un termen de 3 ani în Turuhansk, regiunea Krasnoiarsk.[6]
În anul 1933, după expirarea termenului de deportare, părintele Pavel se stabilește în orașul Leningrad, unde a slujit o perioadă scurtă de timp la Biserica “Sf. Gheorghe”. În același an, a fost arestat din nou, fiind judecat de către organele NKVD din Leningrad și deportat pe un termen de 3 ani în ținutul Turuhansk.[7] Din cauza problemelor de sănătate părintele a fost transferat cu domiciliul forțat în orașul Akmolinsk din Kazahstan.  La 17 octombrie 1935 este iarăși arestat, iar la 26 ianuarie 1936, judecat la 10 ani de lagăr.[8]
Fiind în detenție, părintele Pavel a fost din nou judecat. Era învinuit de “activitate contrarevoluționară în rândurile deținuților, defăimarea conducătorilor partidului și a guvernului, își ridica artificial temperatura corpului ca să nu fie scos la muncă”.[9] A fost judecat la 31 august 1937 de către troika NKVD din regiunea Karaganda, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 5 septembrie 1937.[10]
În anul 1993, părintele Pavel Gaidai a fost reabilitat de către Procuratura din Sankt-Peterburg și Procuratura Republicii Kazahstan.[11] La 13-16 august 2000, a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă și trecut în rândul sfinților cu ziua de prăznuire la 23 august/5 septembrie.[12] 


                                          Protoiereu Ioan Lisnic


[1] Православный Церковный календарь, Sursa: https://azbyka.ru/days/sv-pavel-gajdaj, consultat, 5.02.2017, ora 18.30
[2] Новомученики и исповедники Санкт-Петербургской епархии, Sursa:http://martyr-spb.ru/martyr/1539, consultat, 15.01.2017, ora 20.40
[3] Новомученики и Исповедники Русской Православной Церкви XX века, Sursa: http://www.pstbi.ccas.ru/bin/nkws.exe/no_dbpath/css_nopanel/ans/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTdG6Xbu1c8aYc8YUXu0WdOgUW8ChcC9gdO8ctk*, consultat 19.12.2016, ora 21.20
[4] Ibidem
[5] Новомученик Павел Одесский (Гайдай), Sursa: http://izmail.es/article/23199/, consultat 5.02.2017, ora 19.20
[6] Одесский Мартиролог, Sursa: http://orthodoxy.org.ua/data/odesskiy-martirolog-svmchpavel-gayday-i-izhe-s-nim-ispovedniki-odesskiy-period-zhizni-chast-20, consultat 19.12.2016, ora 20.10
[7] Санкт-Петербургский мартиролог. СПб.: Изд-во "Миръ", "Общество святителя Василия Великого", 2002
[8] Священномученик Павел Гайдай, Sursa: http://eparhia.kz/content/svyaschennomuchenik-pavel-gajdaj, consultat 25.12.2016, ora 17.40
[9] Новомученики и Исповедники Русской Православной Церкви XX века
[10] Новомученики и исповедники Санкт-Петербургской епархии
[11] Новомученик Павел Одесский (Гайдай)
[12] Новомученики и исповедники Санкт-Петербургской епархии




Părintele Pavel Gaidai în detenție









joi, 9 februarie 2017

Preotul Mihei Mizumschi – omorât în chinuri groaznice





Preotul Mihei Mizumschi –
omorât în chinuri groaznice



Biserica din Volintiri (actualul r. Ștefan Vodă), jud. Cetatea Albă

Preotul Mihei  Mizumschi s-a născut la 5 mai 1898 în familia numeroasă a preotului Grigore și a presbiterei Olimpiada Mizumschi din localitatea Vâșcăuți, jud. Orhei. A fost botezat la 15 mai în biserica din satul natal, cu hramul ” Sf. Arh. Mihail”, de către preotul Gheorghe Ulinici, slujitor la biserica din Oxintia, naș de botez fiind proprietarul de viță nobilă, Nicolae Prodan[1].
La 28 mai, la doar două săptămâni de la botez , tatăl său, preotul Grigore Mizumschi este transferat la Biserica ” Sf. Arh. Mihail” din Țipala,  jud. Chișinău[2].  Aici, tânărul Mihei își petrece copilăria și învață la școala parohială din localitate. A urmat studiile la Școala spirituală din Chișinău [3], Seminarul Teologic din Chișinău și Facultatea de Teologie din Cernăuți. După absolvirea facultății în anul 1919, o perioadă de timp a activat în cadrul serviciului statului, în calitate de profesor[4].
A fost hirotonit preot la 25 februarie 1934, pe seama parohiei „Sf. Nicolae” din orașul Chilia-Nouă din jud. Ismail, iar la 1 septembrie 1935, transferat în postul de al 2-lea preot la Biserica  ” Sf. Gheorghe ” din localitatea Volintiri, jud. Cetatea Albă. Preot paroh la această biserică fiind, preotul Vasile Schidu[5]. Până în anul 1940, părintele Mihei a activat și în calitate de profesor la gimnaziul din Volintiri, unde soția sa era secretară a acestei instituții[6]. La biserica din Volintiri, părintele Mihei Mizunschi și-a continuat activitatea pastorală și în perioada primului an de ocupație sovietică (1940-1941), fiind supus la diferite încercări de cei fără de Dumnezeu. Pentreu a achita impozitul impus de autoritățile sovietice locale, a fost nevoit să vândă aproape tot ce avea în locuința sa[7].
La retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Basarabiei, părintele Mihei, pentru a scăpa de arestare, a fost nevoit să părăsească locuința și să se ascundă. A stat câteva zile în ascunzișuri, hrănindu-se cu ce-i aducea fiica sa, iar alteori cu legume și iarbă. Aflând că Armata Română a eliberat orașul Căușeni, Volintiri fiind la 15 km  de Căușeni, părintele revine la familia sa. La doar câteva ore de la revenire este arestat de către agenții  NKVD  și dus sub excortă, fiind găsit mai târziu, fără suflare la marginea satului, împușcat cu cinci gloanțe în ceafă[8].
Potrivit altei surse, trupul neînsuflețit al preotului Mihei Mizumschi a fost găsit într-un beci părăsit, mutilat în cel mai groaznic mod. ”Călăii i-au smuls părul de pe cap, cu piele cu tot, i-au scos ochii cu baioneta și l-au supus la cele mai înfiorătoare torturi, înainte de a-i lua viața”[9].
După eliberarea satului  Volintiri, la 26 iulie, după trei zile de la tragicul eveniment, în biserica localității a fost săvârșită Sf. Liturghie. Slujba divină a fost oficiată de către preotul paroh, părintele Vasile Schidu, ”rămas sub teroarea bolșevică și scăpat de la moarte sigură, prin minune” și de  către preotul, protopop militar, Gheorghe Ureche. Iată ce mărturisea acest preot militar într-o dare de seamă: ”Biserica, rămasă intactă , a fost arhiplină de enoriași și militari. Toată asistența, tot timpul slujbei, a plâns în continuu... Jalea și starea sufletească a preotului și parohienilor   a fost atât de mare încât plânsul lor a fost transformat într-un adevărat bocit. Cu ei la un loc, mulți din ofițerii, subofițerii și trupă au început să plângă. În această parohie a mai fost al doilea preot, Mizumschi Mihei, care, cu 3 zile înainte de venirea noastră, a fost împușcat de barbarii  jidani- bolșevici”[10]. Lacrimile parohienilor erau vărsate de jalea pierderii păstorului lor duhovnicesc. 


                                             Protoiereu Ioan Lisnic




[1] ANRM, F. 211, inf. 5, d. 485, f. 58
[2] Кишиневскiа Епархiальныя  Въедомости, еженедъльное  изданie, nr 12, 1898, p.215
[3] Idem, nr.28, 1910, p. 251
[4] Rev. Luminătorul, nr. 9-12, 1941, p. 576
[5] Anuarul Episcopiei Cetății Albe – Ismail, 1923-1936, Ismail, 1936, p. 39
[6] Rev. Luminătorul, nr. 9-12, 1941, p. 576
[7] Ibidem, p. 577
[8] Ibidem
[9] Constantin Virgil Gheorghiu, Ard malurile Nistrului, Mare reportaj de război din teritoriile dezrobite, Ed. GEEA, București, 1993, p.111
[10] Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoți în tranșee 1941-1945, Fundația General Ștefan Gușă, București, 2000, p. 24




ANRM, F. 211, inf. 5, d. 485, f. 58